Dinamovistul Andrian Mardare – primul moldovean în finala Diamond League

 Pe 28 august, atletul dinamovist Andrian Mardare a ocupat locul 3 la Diamond League de la Paris la aruncarea suliței. Sportivul a înregistrat rezultatul 85,43 metri. Calificarea în etapa finală a concursului este un moment istoric pentru țara noastră, odată ce Mardare este primul moldovean care a ajuns în ultima etapă a acestei competiții. Câștigător la această probă a devenit germanul Johannes Vetter, înregistrând rezultatul de 87,20 metri.

 Andrian ne-a declarat că este un moment emoționant pentru sine și a revenit cu amănunte pe marginea evenimentului:

„Pe 26 august, la Laussane, Elveția am ocupat locul 4 în cadrul primei etape a Diamond League, fiind învins de către cehul Jakub Vadlejch, însă la Paris, pe 28 august, mi-am luat revanșa, obținând locul 3, iar adversarul ceh fiind surclasat pe 4. Respectiv a fost o competiție foarte strânsă și bine organizată, cu atleți bine pregătiți. La următoarea etapă, cea finală de la Zurich, îmi doresc un rezultat la fel de bun. Obiectivul setat în comun cu antrenorul este rezultatul nu mai puțin de 83 de metri”, a menționat Mardare.

Pe 8 și 9 septembrie, elevul lui Valeriu Lungu va debuta în finala Diamond League de la Zurich.

Diamond League este o competiție atletică anuală și de elită, care cuprinde 14 probe de altetism. Concursul se află în topul competițiilor din cadrul World Athletics, iar evenimentul a fost inaugurat în 2010.

No Replies to "Dinamovistul Andrian Mardare – primul moldovean în finala Diamond League"