Proba de tir din cadrul Spartachiadei CSC „Dinamo” MAI: competiția focului și a preciziei
Astăzi, 29 septembrie, Centrul pregătire de foc din cadrul Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI a găzduit competiția de tir din cadrul Spartachiadei Clubului Sportiv Central „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne între autoritățile administrative și instituțiile din subordinea MAI.
La careul solemn s-au aliniat 4 echipe din subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, precum: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Academiei „Ștefan cel Mare” (Academia MAI), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU); Inspectoratul General al Poliției (IGP).
În deschiderea evenimentului, Șeful adjunct al CSC „Dinamo” MAI, Nicolae Dragoman, a subliniat rolul tragerilor în cadrul executării sarcinilor de serviciu și a reiterat măsurile de securitate, urându-le tuturor țintașilor succese și rezultate frumoase.
Competiția de tir a avut 3 probe distincte, acestea fiind: Pistol Makarov (PM)-1, PM-4 și Pușka. Acțiunile țintașilor au fost cu strictețe supravegheate de către arbitrul și antrenorul principal din cadrul Centrului Sportiv al Armatei Naționale, Svetlana Macrieva.
În urma efectuării celor 3 probe și a calculului punctelor, au fost identificați câștigătorii.
Astfel, podiumul de premiere a arătat în felul următor:
PM-1:
Locul IV – Academiei „Ștefan cel Mare” (Academia MAI);
Locul III – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU);
Locul II – Inspectoratul General al Poliției (IGP) ;
Locul I – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
PM-4:
Locul IV – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
Locul III – Academiei „Ștefan cel Mare” (Academia MAI);
Locul II – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU);
Locul I – Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Pușka:
Locul IV: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU);
Locul III – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF);
Locul II – Academiei „Ștefan cel Mare” (Academia MAI);
Locul I – Inspectoratul General al Poliției (IGP);
Clasamentul per echipe:
Locul IV – Academiei „Ștefan cel Mare”.
Locul III – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU);
Locul II –Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF);
Locul I – Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Șeful adjunct al CSC „Dinamo” MAI, Nicolae Dragoman, a felicitate echipele participante cu rezultatele înregistrate și, ajutat de colegii săi, a înmânat diplome și medalii celor clasați pe locurile I-III, la toate cele 3 probe de concurs.
Următoarea etapă a Spartachiadei CSC „Dinamo” este planificată pentru 2 octombrie, când echipele din cadrul MAIîși vor da întâlnire pe terenurile de minifotbal.