POLIȚIA ÎN ACȚIUNE!

Fără ambiție, muncă și devotement, nu începe nimic și nu poți atinge succesul. De acest lucru ne-au încredințat cei 310 polițiști din întreaga țară participanți la competiția Tir din cadrul Spartachiadei Ministerului Afacerilor Interne, organizată de către Clubul sportiv central „Dinamo”, la data de 11 octombrie 2019. 

Cei mai bravi militari și-au demonstrat abilitățile la exercițiile de trageri, cât este de important să-ți controlezi respirația, emoțiile, să iai linia corectă de ochire, să știi să-ți mânuiești trunchiul și arma din dotare la următorele exerciții (PM-1, PM-4, Pușcă).

Șeful Clubului sportiv central „Dinamo”, Arcadie Bostan, a deschis competiția, a adresat succes participanților menționând că antrenamentele îmbunătățesc abilitățile nu numai de mânuire a armei, dar și cele de gândire, prin capacitatea de a lua decizii în situații stresante în care se impune utilizarea armei.

Datorită ambiției au atins succesul următorii participanți:

PM – 4 Grupa III

Locul III IP Strășeni, Necula Dumitrian, (87puncte); 
Locul II Direcția Nord IGPF, Maevschi Serghei, (88puncte);
Locul I IP Bender, Muntean Vladimir, (91puncte);

PM – 4 Grupa II

Locul III DP mun.Chișinău, Lungu Igor, (87p);
Locul II IP Ciocana, Trifan Iurie, (88p);
Locul I IP Centru, Ghiața Laurențiu, (90p);

Proba Pușcă Grupa II

Locul III IP Bălți,Sazonov Nichita, (79p);
Locul II DP mun.Chișinău, Cernobai Arcadie, (81p);
Locul I IP Ciocana, Ciloci Iurie, (85p);

Proba Pușcă Grupa I

Locul III BPDS „Fulger”, Varatic Vitalie, (88p);
Locul II IGSU, Olari Alexandru, (89p);
Locul I IGC, Baltag Dumitru, (90p);

Proba PM4 Grupa I 

Locul III IGPF, Ciolac Dumitru, (91p);
Locul II IGSU, Omelianov Nicolae, (94p);
Locul I IGC, Stoica Dumitru, (97p);

PM 1 Grupa I

Locul III Inspectoratul General de Carabinieri;
Locul II Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență;
Locul I Inspectoratul General al poliției de Frontieră;

PM 4 Grupa I

Locul III Inspectoratul General al poliției de Frontieră;
Locul II Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență;
Locul I Inspectoratul General de Carabinieri;

Pușcă

Locul III Brigada de poliție cu destinație special „Fulger”;
Locul II Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență;
Locul I Inspectoratul General de Carabinieri;

Locul III Inspectoratul General al poliției de Frontieră;
Locul II Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență;
Locul I Inspectoratul General de Carabinieri;

PM 1 Grupa II

Locul III IP Ciocana;
Locul II IP Bălți;
Locul I DP mun.Chișinău;

PM 4
Locul III DP mun.Chișinău;
Locul II IP Ciocana;
Locul I IP Centru;

Pușcă
Locul III IP Bălți;
Locul II DP mun.Chișinău;
Locul I IP Ciocana;

Locul III IP Bălți;
Locul II IP Ciocana;
Locul I DP mun.Chișinău.

Felicitări bravi polițiști!!!

No Replies to "POLIȚIA ÎN ACȚIUNE!"