Cu onor, la pensia meritată din plin

Subofițerul Aurel Doia a fost omagiat astăzi, 20 iulie, la sediul Clubului Sportiv Central Dinamo, cu ocazia plecării la pensia meritată din plin. ”Și-a exercitat întotdeauna funcția exemplar. Îi urăm multă sănătate în continuare”, a remarcat în mesajul de felicitare șeful clubului Ion Bucur, care i-a oferit omagiatului o diplomă de onoare și un cadou de preț.

  • Eu sînt încă în puteri și am să mă angajez, la sigur, peste puțin timp la un alt serviciu, dar sînt sincer mișcat de onoarea acordată cu ocazia acestui eveniment. Am emoții plăcute, – a declarat domnul Aurel Doia la festivitate.
  • Ce-i foarte important în serviciul dumneavoastră, și în genere, în viață”?,  l-am întrebat la finele festivității.
  • În primul rînd, trebuie să-ți faci serviciul corect, să-ți respecți astfel profesia aleasă. În ceea ce privește viața este foarte important, mai întîi de toate, să-ți stimezi părinții, familia, copii,-  a răspuns dumnealui.

Subofițerul Aurel Doia a activat la Clubul Sportiv Central Dinamo timp de 19 ani. A fost, precum am subliniat anterior, exemplu în toate activitățile desfășurate, fapt pentru care s-a învrednicit de distincțiile ”Polițist fruntaș”, ”Pentru serviciu impecabil” gradul III și II, crucea ”Pentru merit”, clasa II.

Festivitatea a fost dirijată impecabil  de șeful adjunct al clubului, dl. Alexandru Dutca.

No Replies to "Cu onor, la pensia meritată din plin"