ALTĂ DATĂ PICI VOINICI DINAMOVIȘTI, AZI AJUNȘI CAMPIONI, CUPA MONDIALĂ LA TAEKWON-DO ITTF

Lucrurile mărețe se obțin încet, prin muncă asiduă și ani întregi petrecuți în sălile de antrenament.

Aceasta și este cheia succesului celor doi frați: Proca Egor 15 ani și Proca Artiom 18 ani. De mici au acceptat provocările, din primii pași făcuți în lumea sportului mare și azi simt bucuria victoriei, după nouă ani de antrenament în cadrul Clubului sportiv central „Dinamo”.

Realizările lor sunt atinse prin putere și perseverență, iar înfrângerile nu i-au descurajat, dimpotrivă, i-au înălțat.

Reușita lor este dobândită cu sacrificii mari. În timp ce semenii lor rupeau ghetele jucânduse în stradă, ei transpirau și munceau până la refuz în sala de sport. Sau încurajat și susținut reciproc, se înțeleg dintr-o privire, care duce în acelaș punct, Victorie. Dorința lor de a avea succes e mai puternică decât teama de a nu reuși. Ei sunt cei mai buni, ei visează cu picioarele pe pământ și vor ajunge departe.

Sunt doi tineri de succes, doi sportivi de valoare.

În perioada 21-25.02.2019 sportivii Dinamoviști au obținut performanțe remarcabile la Cupa Mondială la Taekwon-do ITTAF desfășurată în or.Valensia, Spania, au concurat 12 țări, cum ar fi: Japonia, Spania, Argentina, Nepal ș.a

Proca Artiom s-a clasat pe Locul II (lupte, seniori)

Locul III (demonstația tehnicii)

Proca Egor s-a clasat pe Locul I (lupte, juniori)

Felicitări profesorului-antrenor Tudor Stratan, care crește, educă și dezvoltă în copii spiritul de învingător, speranța în viitor și patriotismul de mâine.

Victoriile sportivilor sunt și victoriile Dumnealui.

Campionii la Clubul sportiv central „Dinamo” se nasc nu numai din rândul angajaților Ministerului Afacerilor Interne și din structurile de drept din Republica Moldova, cât și din cei trei sute de copii, care se antrenează zilnic, pentru a duce faima țării noastre pe cele mai mari piedestale din lume.

No Replies to "ALTĂ DATĂ PICI VOINICI DINAMOVIȘTI, AZI AJUNȘI CAMPIONI, CUPA MONDIALĂ LA TAEKWON-DO ITTF"