S-a desfășurat proba sportivă de cros din cadrul Spartachiadei Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI

Astăzi, 19 aprilie curent, s-a desfășurat proba sportivă cros din cadrul Spartachiadei Clubului Sportiv Central „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne, la care, în premieră, au participat și angajatele Ministerului. Evenimentul a avut loc pe Stadionul „Dinamo”, reunind  45 de reprezentanți și reprezentante din cadrul Inspectoratului General de Poliție, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General de Carabinieri și Academia „Ștefan Cel Mare”.

Evenimentul a debutat prin tradiționala aliniere a participanților și discursul Șefului Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI, Silviu Iurii, care a salutat prezența numeroasă a colegilor săi la eveniment și debutul feminin în cadrul competiției.

Proba de cros a constat din 3 curse, a câte 5 mii de metri și 3 mii de metri – cu participarea bărbaților și o mie de metri – pentru femei.

În urma demarării tuturor curselor și efectuării calculelor comparative, au fost desemnați câștigătorii probei de cros, individual:

1000 de metri

Locul III: Valeria Berco – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

Locul II: Andriana Ungureanu – Academia „Ștefan Cel Mare”;

Locul I: Mariana Didenco – Inspectoratul General de Poliție.

3000 de metri

Locul III: Nicolai Calciu – Academia „Ștefan Cel Mare”;

Locul II: Igor Țîmblari – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

Locul I: Marcel Lupușor – Inspectoratul General de Poliție.

5000 de metri

Locul III: Andrei Ignatiev – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

Locul II: Vitalie Gheorghiță – Academia „Ștefan Cel Mare”;

Locul I: Gheorghe Buzulan – Inspectoratul General de Poliție.

Clasamentul pe echipe:

Locul V: Inspectoratul General de Carabinieri;

Locul IV: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

Locul III: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.;

Locul II: Inspectoratul General de Poliție;

Locul I: Academia „Ștefan Cel Mare”.

Câștigătorilor probei sportive de cros, clasați pe locurile 1-3, le-au fost înmânat diplome și medalii de către Șeful Clubului Sportiv Central „Dinamo”, Silviu Iurii și Președintele veteranilor „Dinamo”, Mihail Badea.

Spartachiada Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI este o competiție sportivă anuală cu o bogată istorie, ce reunește o serie de probe sportive cu caracter aplicativ pentru reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul depășește simpla competiție, fiind o celebrare a forței fizice, curajului, perseverenței și spiritului de echipă al angajaților MAI.

No Replies to "S-a desfășurat proba sportivă de cros din cadrul Spartachiadei Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI"