Discursul Șefului Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI, Ion Bucur, cu ocazia celebrării a 30 de ani de la fondarea CSC „Dinamo”
Onorată asistență,
Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației Clubului Sportiv Central „Dinamo” de a participa la festivitatea de celebrare a 30 de ani de la crearea Clubului.
Acum 30 de ani, pe 8 februarie 1993, prin Hotărârea de Guvern nr. 45 a fost creat Clubul Sportiv Central „Dinamo”. Scopul fondării, conform Hotărârii sus-menționate, este în primul rînd atingerea unui nivel înalt de pregătire profesională şi de dezvoltare a probelor sportive cu caracter aplicativ în rîndurile colaboratorilor de poliţie, structurilor de forţă.
Totodată, Clubul are menirea să asigure conducerea organizatorico-metodică şi realizarea practică a pregătirii fizice şi de foc a efectivului Ministerului Afacerilor Interne. O altă misiune a Clubului estecrearea unui sistem complex de pregătire fizică specială pentru serviciile operative şi subdiviziunile speciale, dezvoltarea sportului aplicativ, a sportivilor de performanţă, precum şi pregătirea sportivilor pentru participarea acestora la campionatele europene, mondiale şi Jocurile Olimpice.
Aceşti 30 de ani au fost ani frumoși, plini de succese, deşi nu au fost lipsiţi de provocări. Au fost ani frumoși pentru că, în anul 1993 s-au pus bazele Celui mai performant Club sportiv din istoria Republicii Moldova. Pe lângă pregătirea fizică profesională a numeroși reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, care stau și au stat la straja ordinii publice, Clubul a format un număr impresionant de sportivi, campioni ai diverselor probe sportive, care au dus faima țării noastre în lume.
Astăzi, este un prilej aparte de a trece în revistă succesele Clubului „Dinamo”, care nu ar fi fost posibile fără aportul fiecăruia dintre Dumneavoastră, stimați invitați.
Când spun aceste cuvinte, mă refer la conștientizarea misiunilor subdiviziunilor și structurilor supordonate ale Ministerului Afacerilor Interne și la importanța pregătirii fizice a personalului acestora, pentru a răspunde prompt la orice solicitare.
De asemenea, remarcabilele rezultate ale performerilor Clubului la campionate naționale, europene și internaționale, au făcut să inspire, să motiveze generațiile prezentului. Asigurarea continuității dedicației pentru sport și sportul de performanță înseamnă o națiune de succes, demnă și sănătoasă.
„Dinamo” mai înseamnă și o echipă frumoasă de antrenori care, zi de zi, împărtășesc din experiența lor discipolilor săi, motivându-i la noi și noi succese sportive. Când spun antrenori, mă refer la cei 12antrenori care lucrează cu peste 250 de copii la cele 9probe sportive.
La fel, echipa Clubului, o numeroasă și unită familie de peste 150 de angajai, face ca toate evenimentele și sarcinile planificate să devină realitate, pe dimensiunea tuturor centrelor aflate în gestiunea Dinamo, fie că e vorba de Aparatul Central al Clubului, Bazinul Dinamo, Centrul Cultură fizică și sport sau Centrul pregătire de foc.
Toate cele menționate sunt realizate, bineînțeles, în colaborare strânsă cu Ministerul Afacerilor Interne. Printre ultimele realizări cu adevărat remarcabile ale sprijinului Ministerului se numără și redeschiderea Bazinului Dinamo, care după renovare a devenit un centru modern pentru practicarea sportului atât pentru angajații MAI, cât și pentru persoane fizice, copii și, inclusiv, persoane cu dizabilități.
Îmi doresc din toată inima ca istoria Clubului „Dinamo” să numere multe file de acum înainte, fiindcă misiunea acestuia este cu adevărat importantă, cu adevărat nobilă.
În încheiere, dați-mi voie să revin la aniversarea a 30 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Central „Dinamo” și să adaug la urarea de „La mulți ani!” o altă urare: vă doresc, stimați colegi, să rămâneți fideli scopului pe care ni l-am asumat, cel de a constribui la construirea unei lumi mai sigure și mai pașnice, prin pregătrirea fizică a reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, precum și prin promovarea sportului și a modului sănătos de viață în societate.
Vă mulțumesc și vă prezint profunda mea considerație!
La Mulți ani, „Dinamo”!