Clubul Sportiv Central „Dinamo” a sărbătorit 30 de ani de activitate

Astăzi, 8 februarie, Clubul Sportiv Central „Dinamo” MAI a marcat aniversarea a 30 de ani de activitate. Evenimentul s-a desfășurat în Sala de festivități a Institutului Muncii cu participarea a 50 de invitiați, aceștia fiind: reprezentanți ai subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, oaspeți de onoare, veterani ai sportului, sportivi, antrenori și angajați ai CSC „Dinamo”.

Meritele Clubului și ale angajaților acestuia au fost trecute în revistă de către Șeful Clubului Sportiv Central „Dinamo”, care a subliniat traiectoria de succes a celor 3 decenii de activitate:

„Aceşti 30 de ani de activitate ai Clubului Sportiv Central „Dinamo” au fost ani frumoși, plini de succese, deşi nu au fost lipsiţi de provocări. Au fost ani frumoși pentru că, în anul 1993 s-au pus bazele celui mai performant Club sportiv din istoria Republicii Moldova. Pe lângă pregătirea fizică profesională a numeroși reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, care stau și au stat la straja ordinii publice, Clubul a format un număr impresionant de sportivi, campioni ai diverselor probe sportive, care au dus faima țării noastre în lume”, a menționat Șeful Clubului.

În cadrul evenimentului festiv, pentru merite deosebite în promovarea sportului în cadrul MAI și pentru dedicația în servirea intereselor cetățenilor, au fost decernați cu diplome și cadouri de preț:

  • foștii Șefi ai Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI: Vladlen Lîiurov, Vladimir Mihalachi, Anatol Balan și Mihai Badea.
  • Vederanii ai sportului: Gheorghe Cotic- primul medaliat cu bronz la Campionatele Europene  de Judo, 1996, Luxemburg; Gheorghe Chirill- membrul selecționatei MAI de sambo și judo; Constantin Brânză – multiplul campion mondial la judo.
  • Ambasadorii ai sportului și ai CSC „Dinamo”: Tudor Casapu – Campion olimpic, medaliat cu aur la JO de la Barcelona, 1992; Alexandru Oprea – Șef al IGSU; Rosian Vasiloi – Șef al IGPF; Vladimir Viscun – Șef SPIA;Veaceslav Manolachi-Președintele Federației Sportului universitar și Rector USEFS; Mihai Lașcu – Președintele Sindicatelor Sindlex, Angela Otean – Președintele Sindicatelor „Demnitate”;
  • Tinerii performeri: Nichita Harcev (armreasling), Alexandr Matveev (judo),Nichita Crutelev (natație), Vlad Albu (fotbal), Elisaveta Paloș (atletism), Vlad Vanica (takwan-d0).
  • Antrenorii CSC „Dinamo”: Olga Rotari – antrenoare de natație, Natalia Carapcevschi – antrenoare de atletism, Nicolae Panu – antrenor de fotbal, Evdochim Tataru – antrenor de fotbal.
  • Echipele premiante în cadrul Spartachiadei CSC „Dinamo”, ediția 2022: IGC, IGSU, IGP.
  • Reprezentanții presei sportive: Ion Robu – ofițer de presă CSC „Dinamo”, Eduard Ciobanu – Președintele Asociației Presei Sportive; Liubomir Madan – journalism TRM.

Atmosfera de sărbătoare a fost menținută de interpreții Snejana Frija, Lucia Bejenari, Vasile Jechiu, Nătălița Botnaru și de artiștii poporului – Nicolae Ciubotaru, Igor Grosu și Nelly Ciobanu.

Clubul Sportiv Central „Dinamo” a fost creat pe 8 februarie 1993, prin Hotărârea de Guvern nr. 45. Scopul fondării, conform Hotărârii sus-menționate, este atingerea unui nivel înalt de pregătire profesională şi de dezvoltare a probelor sportive cu caracter aplicativ în rîndurile colaboratorilor de poliţie și a reprezentanților structurilor de forţă, dezvoltarea sportului aplicativ, a sportivilor de performanţă, precum şi pregătirea sportivilor pentru participarea acestora la campionatele europene, mondiale şi Jocurile Olimpice.    

No Replies to "Clubul Sportiv Central „Dinamo” a sărbătorit 30 de ani de activitate"