Women challenge precision rifle, la ediția I

Sâmbătă, 7 august, la Centrul pregătire de foc din cadrul Clubului Sportiv Central “Dinamo” MAI (CSC „Dinamo”) a avut loc prima ediție a Campionatului „Women Challenge precision rifle”.
Evenimentul a fost organizat de către CSC „Dinamo” și Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI (SPIA), iar în cadrul acestua au participat 7 angajate ale celor două instituții.
Participantele tragerii la țintă la distanța de 50 m au avut de mânuit o armă sportivă (Ural -2), iar în urma celui mai bun rezultat conform punctajului, acestora li s-au înmânat diplome (locul I, II, III) și certificate de participare.
Prin desfășurarea respectivului campionat, organizatorii și-au înaintat un scop dublu: dezvoltarea abilitaților de tragere în cadrul MAI, precum și identificarea potențialului viitoarelor sportive de performanță.


În total, în cadrul competiție de tragere la țință vor participa 26 de angajate ale SPIA, iar evenimentul va demara etapizat.
La sfârșitul lunii septembrie organizatorii planifică desfășurarea etapei finale a campionatului, la care vor concura ocupantele locurilor de frunte per etapă.

No Replies to "Women challenge precision rifle, la ediția I"