Dinamo-MAI Chişinău – câștigătoarea Campionatul Național de volei feminin

Astăzi, 19 iunie 2021, la Complexul sportiv „Dinamo”, s-a disputat meciul dintre Dinamo-MAI Chișinău și Dinamo-Gloria Tiraspol, pentru titlul de Campioană Națională la volei feminin. Victoria a fost repurtată de către chișinăuience, după un scor de 3-0 (25-16, 25-15, 12-25).

Pentru dinamoviste acesta este cel de-al treilea titlu obținut, iar antrenorul echipei, Valentin Pereu, a declarat că era sigur de victoria fetelor, în ciudata faptului că, pandemia de COVID-19 a stopat, temporar, desfășurarea Campionatului:

„Câștigarea Campionatului nu este pentru echipă o surpriză. Având în vedere faptul că, n-am jucat aproape 4 luni din cauza pandemiei, însă după perioada aceasta s-a reluat Campionatul, am reușit să ne pregătim temeinic, și am fost încrezuți că titlul ne aparține. Fetele au jucat foarte hotărât, astfel ne-a reușit să marcăm obiectivul înaintat”, a menționat antrenorul.

La rândul său, voleibalista Ana Nicolaev a declarat că avea un alt set de expectanțe față de adversarele sale, iar victoria obținută este rezultatul eforturilor înregistrate în cadrul antrenamentelor:

„Mă așteptam la un meci mai complicat, fiindcă în disputele anterioare adversarii erau mai puternici și mai bine pregătiți atât moral, cât și fizic. Cu toate acestea, titlul este unul așteptat pentru noi, căci am lucrat enorm de mult și ne-am dedicat 100% victoriei”, a menționat jucătoarea.

Pentru dinamoviste începe o scurtă vacanță, iar în urma acesteia, fetele vor juca în cadrul  Campionatul Național de volei pe plajă, iar din toamnă se vor relua antrenamentele și meciurile în Campionat.

Reamintim că, în cadrul Campionatului Național de volei masculin, dinamoviștii s-au clasat pe locul 3, fiind surclasați de către tiraspoleni și echipa de volei a USM.

No Replies to "Dinamo-MAI Chişinău – câștigătoarea Campionatul Național de volei feminin"