Cei mai buni țintași ai Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, 30 septembrie, la Centrul Tragere de Foc din cadrul Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI s-a desfășurat Competiția de tir din cadrul Spartachiadei Clubului Sportiv Central „Dinamo” MAI între autoritățile administrative și instituțiile din subordinea MAI.

La careul solemn s-au aliniat 6 echipe din subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, precum: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Academiei „Ștefan cel Mare” (Academia MAI), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Aparatul Central și al subdiviziunilor MAI (MAI), Inspectoratul General al Poliției (IGP), Inspectoratul General de Carabineri (IGC).

Șeful adjunct al CSC „Dinamo” MAI, Tudor Stratan, a subliniat rolul tragerilor în cadrul executării sarcinilor de serviciu și a reiterat măsurile de securitate, urându-le tuturor țintașilor succese și rezultate frumoase.

Competiția de tir a avut 3 probe distincte, acestea fiind: MP-1, MP-4 și Pușka. Acțiunile țintașilor au fost cu strictețe supravegheate de către arbitrul și antrenorul principal din cadrul Centrului Sportiv al Armatei Naționale, Svetlana Macrieva.

În urma desfășurării celor 3 probe de concurs și a calculării punctelor obținute atât la individual, cât și per echipă, s-a stabilit următorul clasament:

MP-1:

Locul III – IGPF;

Locul II – Academia MAI;

Locul I – IGP.

MP-4:

Locul III – IGPF;

Locul II – IGP;

Locul I – IGSU.

Pușka:

Locul III – IGSU;

Locul II – IGP;

Locul I – IGC;

Clasamentul per echipe:

Locul III – IGC;

Locul II – IGSU;

Locul I – IGP.

Șeful adjunct al CSC „Dinamo” MAI, Tudor Stratat, a felicitate echipele participante cu rezultatele înregistrate și, ajutat de colegii săi, a înmânat diplome și medalii celor clasați pe locurile I-III.

Următoarea probă din cadrul Spartachiadei CSC „Dinamo” este planificată pentru sfârșitul lunii octombrie, aceasta fiind proba  de ridicare a greutăților.

No Replies to "Cei mai buni țintași ai Ministerului Afacerilor Interne"