1 Iunie – Ziua internațională a ocrotirii copilului
De 1 Iunie, Ziua internațională a ocrotirii copilului, Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Clubul sportiv central “Dinamo” au organizat cea mai frumoasă sărbătoare cu multe surprize și voie bună.
Garda de Onoare a Academiei Ștefan cel Mare a impresionat publicul cu un program inedit de defilare, iar Orchestra Model a Inspectoratului General de Carabinieri a încântat publicul cu interpretarea deosebită.
Tehnica de intervenție a salvatorilor și pompierilor a fost exploarată de pici, cât și autospeciala de tip amfibie a Brigăzii de Poliție cu Destinație specială “Fulger”.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au venit cu o prezentare inedită. Patrupedul Lachi a făcut sensație, a uimit tot publicul de la mic la mare.
Tot azi, în premieră, a fost instituită echipa de fotbal din raionul Cantemir s.Pleșeni. Secretarul general de stat al MAI dl Simion Carp, a înmânat echipei Certificatul de instituire, iar după disputarea meciurilor dintre echipele din s.Hincauți Edineț, s.Țareuca Rezina și s.Geamăna Anenii Noi, au primit și echipament sportiv.
1 Iunie, este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria și copiii, de a le oferi încă odată în plus dragostea și aprecierea noastră.
Să ne trăiți fericiți, noi maturii am crescut în timp, pentru a vă putea ocroti.
Să vă bucurați și să creșteți frumos. La mulți ani!