CSC „Dinamo” MAI au fost gazdele echipei „Gama” Cahul. Vezi cu ce s-a încheiat etapa a 12-a a Campionatului Național de volei feminin

Etapa a 12-a a Campionatului Național de Volei Feminin s-a disputat astăzi, 19 martie, la Chișinău. CSC „Dinamo” MAI au fost gazdele echipei „Gama” Cahul. Dinamovistele au disputat un prim set lejer, însă oaspeții au încercat în setul doi să opună rezistență, devenind foarte active și cu pase riscante către adversarele sale. În ultimul set, dinamovistele au revenit în forță, scor final 25-9, 22-25, 25-10.

Totodată, de remarcat a fost și faptul că voleibalistele chișinăuience au evoluat întreaga partidă fără a beneficia de posibilitatea schimburilor, căci, din nefericire, câteva jucătoare CSC „Dinamo” MAI sunt accidentate.

„Mi s-a părut un meci lejer, căci echipa din Cahul nu reprezintă adversarii noștri direcți. Cu toate acestea, în setul doi ne-am relaxat nițel, motiv pentru care am și avut un asemenea rezultat. Continuăm să jucăm, să ne antrenăm și să câștigăm, în ciuda componenței în care suntem”, a declarat Alexandra Daraban, jucătoare principal[ centru, zona 3.

Etapa a 13-a se va disputa pe 27 martie. În cadrul acesteia, dinamovistele vor fi gazdele voleibalistelor echipei UTM Politeh, iar până la play-off, chișinăuiencele vor disputa acasă cu tiraspolencele de la Dinamo MAI, pe 2 aprilie.

No Replies to "CSC „Dinamo” MAI au fost gazdele echipei „Gama” Cahul. Vezi cu ce s-a încheiat etapa a 12-a a Campionatului Național de volei feminin"